I
Frunzele negre timpurii
Cad in abisul mintii mele,
Ca nist-luceferi vii
In cautarea ei-n stele.
II
In parcul rece si pustiu
Astept venirea ei din cer,
Sa ma fac sa fiu iar viu,
Venirea ei ramane-un mister.
III
Eu plang,pustiu in suflet
Cu lacrimile-mi cristaline,
Cu vocea tresarind-n urlet
Dupa amprenta-ei-n retine.
IV
Privesc spre deal cu jale
Amintindu-mi de noi;
Cand o aveam in cale,
Fata cu parul valvoi.
V
Iar lacrima devine sange
Pentru suferinta mea,
C-o viata nu-mi ajunge
Ca s-o iubesc pe ea.
VI
Si-mi plang soarta nedreapta
Cu lacrimi ce sper sa le auzi;
Pe-o banca ce te-astepta
Stau eu cu ochii cruzi.
