Contra critica.

Sa spunem ca si poetii mai calca stramb
desi unii le-au taiat picioarele
si i-au urcat printre ingeri
sa veghez peste toata planeta
ca o luna
dar si luna mai abandoneaza noaptea
cand negura devine groasa.

Si poetii au obrazul gros
ca niste camere izolate
in spatele carora poezia e calda
si o aduc la viata cu bratul de fier
cu care indeparteaza gurile rele
cu un ochi plangand cu celalalt razand
fiindca li se rupe de critica lor
care-i infunda in banal.

Poetii sunt indragostiti ce-si duc la tomberon trandafirii
fiind infestati cu particule de rautate
n-ar mai fi cucerit nicio fata
toate le-ar fi intors spatele.

I-ar fi batut cu pumnii-n piept
pe toti cei ce se bat cu pumnii-n piept
spunand ca poezia lor e proasta...
uneori si poetii mai sunt oameni...

Reverie amara.

Frunzele te asteptau

Cu bratele intinse.

Eu eram claustrat

Dupa ferestrele inchise.

Iti scrutam imaginea

Intr-o reverie amara,

Parca erai aici

In fumul din tigara.

Eram claustrat de asteptare,

Iubito, unde esti?

Caci in stele te vad.

Cu a ta tacere ma-nnebunesti.

Imi intra fumul in ochi

Parca aici erai,

Doar mortul cu suflu...

In jur nu-i niciun grai.