Incorigibil

Toti ingerii
s-au sinucis
cand
am plonjat
in scrumiera.

Mi se uscase
viata
intre degete.

Mi-au cazut
toate crucile.

Eu eram
universul
si invers.

Devenisem
utopic
toate obiectele
erau utopice.

Si tu
iubito
erai utopica.

Doar sufletul
imi licarea
ca o lanterna
sa nu ma calce tirurile
care ma calcasera deja.

Viata ca o moarte

Mi-am pierdut
toate
sentimentele.

Ma descompun
in versuri-
universul meu.

N-am chef de nimeni
sunt prea mare
pentru
universul asta mic.

Insa
sunt altruist
as imparti
cu voi
365 de sinucideri.

Viata voastra
e o moarte albastra.

Genocid placut
fraierilor!

Vreau inapoi campiile nimicului

Oare am loc si eu
in cimitir
dac-as muri la noapte?

Am murit cand a trecut
masina de la Radic
pe langa mine
dar a trecut prea repede
si acum regret...

Si muzele regreta
c-ar fi servit
friptura de poet
cu garnitura
posteminesciana.

Acum
ma zbat
ca o frunza innegrita
pe bratele timpului
gata sa ma eliberez.

Dau cu pumnul in masa
cer eliberare
din carcera suferintelor
nu mai vreau
sa fiu poet
nu mai vreau
sa fiu nimic
vreau sa fiu nimicul...