Solutia finala

Singur
intr-o carciuma abandonata
abandonat
un poet narcoman
isi fumeaza degetele
ca ultima speranta
iar in amurg
o sa inoate
in cascada soarelui
peste blocuri o sa-si nasca
ultima betie a metaforelor

solutia finala.

Poezie celulara

Domnisoara era atat de goala
incat puteam sa o imbrac
intr-un univers de metafore

are un canal in jurul gatului
cum are saturn un inel
spune ca acolo locuiesc
o mana de artisti
si ca nu m-ar gazdui
sub niciun cer
mi-a zis ca nu am faima
si ca sunt prea mic
dar ma va izola
intr-o imensa celula
a trupului ei
situat in sud-estul inimii.

Marți

Înainte de neagra ninsoare
toți își trăiau viața
cum puteau
un pahar de vin dupa masă
o țigară după partida de amor

după cea mai neagră ninsoare
toți își trăiau moarte
pe la colțuri
ca cerșetori
cu cafele-n orbite
cerșeau un vânt de amintiri
un fir de iarbă înflorit
sau măcar o bucată de iubire
dar în sânge.

Negru

Cu fiecare rasuflare
cad bucati din sufetu-mi
negru.

Sunt balonat de negru
baloane negre se inalta
in spatele unei papusi.

Vorbele-mi decad in negru
doar prin vorbe-mi pot
extirpa negrul milenar
de sub piele.

In fata ochilor
negru.

Contradictia timpului

Ratacesc prin colturile trupului meu
emisfera centrala s-a descumpanit
busola e betiva
iar emisfera sudica e moarta
si-mprastie un damf de moarte.

Te caut, iubito, prin mine
dar timpului ii place sa se-ascunda dupa spatii
ce contradictie a ta
a cifrei doi
si ma-ntreb
in cata bezna
te-ai furisat in intuneric?
si te privesc din semiumbra vesnic
cum indraznesti sa persecuti
o pala frunza de lumina.

In minte
mi se-noata
ganduri involburate
stiu imi spuneai candva
ca timpul nu exista
e doar bumul de carne
pe care inaintam
marsaluind spre Roma
spre adevarul unic.

Acum stiu tu nu depinzi de timp
chiar timpul s-a oprit
la marginea existentei
sa-ti contempleze sfanta ta voluptate
cu care mangai solul
timpul tau e bataia inimii mele
unde tu existi in dreptul buzunarului sufletului
frecventa inimii mele este modul
in care-ti clamezi voluptatea.

Facerea

M-am nascut
in cimitir
in timp
ce toti mureau.

M-am elaborat
dintr-o Poezie
ce o stiu doar
oamenii cu aripi.

Nu mi-am cunoscut
niciodata
mama dar
nici tatal
insa am cunoscut
gunoaiele de la
marginea cimitirului
ele au fost strungarul
unui spirit intelenit.

Gunoaiele sunt singurele
ce imi imping sangele
prin camarutele
inimii naclaite
de reziduuri
sentimentale.

Monotonia solitudinii

Sunt doar un solitar,
Printre alcool si fumuri,
Ce bantuie pe drumuri,
In fata cu neclar.

Un om fara un nume,
Ca restul, cativa mii,
Ce trec fara sa-i stii,
Pe strada si prin lume.