Privind-n apus

Privind-n apus noi doi

Copacii, in jur, cadeau,

Cand unul altuia ne inclestam

Frunzele lor priveau.

Copacii ascultau in soapta

A noastra soapta muta,

Privind-n apus noi doi

Lumea dispare nevazuta.

Raman doar eu cu tine

Sub umbrela unui copac doar noi,

Ce ne acopera fin peste frunti.

Privind-n apus noi doi.

Iti chinuiam fiinta cu mii de sarutari,

Cand efemeru-amurg s-a risipit,

Privind-n apus noi doi

Din brate mi-ai fugit.

La vechile ruine

Cand pe cer stele nu-s

Te'oi cauta la vechile ruine.

Prin bezna-n care-s captiv

Voi bajbai printre siroaiele de lacrimi

Spre-al tau cald obraz,

Ce sper sa il gasesc la fel

Ca-tunci,

La fel de proaspat si fierbinte.

Sper sa-ti revad chipul fin

Ca plaja marii dup-o perioada,

Sa ma-ntind pe el

Si sa-mi trag sufletul

Ca mult am alergat,

Aproape imposibil,

Sa te ating, pe tine, a mea iubita moarta.

Toamna metalica

Copacii plang cu lacrimi de rugina

Peste solul pustiu si gri

Dupa frunzele lor nevii,

Ce-au disparut-n lumina.

Batrana doamna sta intinsa

Sub razele triste tarzii

Cu ochii spalaciti si palizii,

In bezna de metal ii prinsa.

Ea zace ca-ntr-un cimitir,

Printre cavouri de metal,

Si zace moarta anormal

Cu sufletul captiv-n delir.

Dialog cu Marea

I

-O tu prea buna zana !

Spune-mi daca exista

O fiinta atat de buna

Car-pentru mine insista.

II

-O tu taram albastru !

Spune-mi daca exista

O fata cu glas maiastru

Car-pentru mine insista.

III

-Sa stii ca ea exista

Te-astepta fara trup,

Si inca mai insista

Pana ce firele se rup.